Prin paradoxuri aberante

Creștinii trăiesc unul dintre cele mai aberante paradoxuri: spun că Îl iubesc pe Dumnezeu și totuși, că pot să trăiască cum nu vrea El.

Când începi să iubești și să înțelegi dragostea, cam tot atunci începi să înțelegi și care este legătura din iubire și supunere.

Când iubești pe cineva dorești să faci lucruri spre binele, pe placul, pentru împlinirea și satisfacția persoanei respective.

Este un traumatism rațional să înțelegi cum poate spune cineva că Îl iubește pe Dumnezeu și să facă lucruri pe care le urăște El.

Să presupunem că persoana de care ești îndrăgostit/ă este întruchiparea binelui, a frumuseții, a plăcutului, a purității.

Este o aberație să presupui că poți iubi și binele, frumosul, plăcutul, puritatea și în același timp să iubești mizeria și depravarea.

Mi-e greu să înțeleg pe cineva care iubește copiii și viața și care este doctor ce își dă încuviințarea sau participă la avorturi.

Dacă spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, înseamnă că trebuie să urăsc păcatul, pentru că păcatul Îl ofensează pe Dumnezeu.

Păcatul aduce blasfemie lui Dumnezeu. Păcatul Îl blestemă pe Dumnezeu, caută să Îl distrugă pe Dumnezeu, lucrarea Lui şi Împărăţia Lui. Păcatul L-a ucis pe Fiul Său.

Şi dacă spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar tolerez păcatul, atunci ai toate motivele să te îndoieşti de dragostea mea. Nu pot să-L iubesc pe Dumnezeu fără să urăsc ceea ce are ca scop să-L distrugă.

Eu – dușmanul meu

Inamicul plin de ură se deghizează astfel și arată exact opusul a ceea ce este în realitate, încât pierdem din vedere faptul că este, totuși, un dușman.

Luther obișnuia să spună, diavolul alb este mai de temut decât cel negru.

Înainte să-L invităm pe Dumnezeu să ne cerceteze, haideți să ne întrebăm dacă vrem ca el să facă o lucrare profundă în vederea descoperirii sinelui, indiferent cât de dureroasă și umilitoare ar putea fi.

Din motive evidente, nici o ramură a cunoașterii nu este atât de neglijată ca aceea a cunoașterii sinelui.

Adevărata descoperire a sinelui rănește mândria noastră și distruge opinia bună pe care ne-am format-o despre noi și pe care o prețuim.

Putem fi pricepuți în a calcula mișcările corpurilor cerești și să nu știm nimic despre mișcările propriei noastre naturi păcătoase.

Putem fi în stare, prin analiza chimică, să detectăm și să descopunem substanța materiei din jurul nostru, și totuși, să nu analizăm niciodată motivele prin care suntem influențați, și care colorează și murdăresc întregul nostru comportament.

Dragostea de sine nu va vedea, așa cum nici încrederea de sine nu poate vedea, nimic împotriva noastră.

Liviu Olah și plimbările

Acum locuiesc într-o casă în care a stat și Liviu Olah, cel prin care Domnul a răspândit (într-un fel) trezirea din vestul României.

Proprietarii, care l-au găzduit, mi-au spus că fratele Liviu locuia în demisolul casei și era foarte fericit acolo dintr-un motiv anume.

Se trezea la primele ore ale dimineții (4-5) și începea să se roage. În basement este un hol foarte lung și fratele Liviu obișnuia să se roage mergând.

Așa că se plimba prin hol de la un capăt la altul rugându-se cu pasiune și râvnă.

Nu știu exact câți kilometri pe zi făcea în demisolul acela dar clar e că avea multe mile parcurse.

Când călătoreau cu mașina, fratele Liviu propunea mereu ca să aibă un timp de rugăciune dar de cele mai multe ori, ajungeau la destinație, și el nu-și terminase rugăciunea.

Prima dată când am întâlnit câțiva oameni care se plimbă când se roagă am văzut acest lucru ca ceva ciudat.

Bunica mea chiar întrebase cu inocență, după un moment de rugăciune: dar de ce mergeți când vă rugați?

Acum am un posibil răspuns.

Ce-au mai spus părinții Bisericii (3)

(9)Au fost doi Părinți dintre care unul a decretat ca celor care se împărtășesc să ia vinul împreună cu pâinea sau să se abțină de la amândouă, iar celălalt a susținut cu înverușanre că nu trebuie să se interzică sângele Domnului poporului creștin (Ciprian).

Ei au îndepărtat aceste pietre de hotar și au poruncit tocmai lucrul pe care cel dintâi dintre Părinți l-a pedepsit cu excomunicarea iar cel din urmă l-a contestat printr-un argument valid (Conciliul din Constanța, sesiunea 13 (1415).

(10) Un Părinte, a considerat drept insolență luarea unei decizii în absența unei dovezi scripturale clare și evidente (Augustin).

Ei uită de acastă restricție atunci când înființează o mulțime de constituții, canoane și decizii doctrinare, care nu se sprijină pe nici un cuvânt al lui Dumnezeu.

(11) Un Părinte l-a mustrat pe Montanus, pentru că, pe lângă ceilalți eretici, el a fost cel dintâi care a impus postul prin lege (Apollonius, citat în Eusebiu).

Ei au încălcat flagrant aceste restricții când au poruncit posturi printr-o lege foarte strictă.

Cine suntem cu adevărat (6)

Putem fi descriși în multe feluri (noi, oamenii) și în relație cu diverse standarde. Sproul zicea că am putea ajunge la concluzia că suntem buni dacă ne comparăm cu demonii…

Poate că unul dintre cele mai grele lucruri pe care le avem de făcut este să ne privim într-o oglindă curată și să spunem cu propriile guri cine suntem cu adevărat.

Dar lucrul acesta trebuie să-l facem constant pentru că atunci când uităm cum suntem, păcatul mândriei se poate cuibări mai ușor în inimile noastre iar Dumnezeu poate fi uitat.

Păcătoșii, toți, eu și tu, ne regăsim în următorul tablou:

Am o nelămurire

Cineva are o nelămurire. Poate mă puteți ajuta să-i răspund.

am o nelamurire: Citesc psalmii si am ajuns zilele acestea pe la 135 in continuare. mi-a atras atentia o expresie

Casa lui Levi, binecuvântaţi pe Domnul! Cei ce vă temeţi de Domnul, binecuvântaţi pe Domnul! [Psalmi 135:20]

Cum să interpretez aici a binecuvânta? cum pot eu muritor, vai de capul meu, sa binecuvântez pe Dumnezeu? ce binecuvântare pot eu să-I dau Lui?

Poți păcătui mereu și să fii totuși mântuit?

În ultima vreme am avut tot mai mult contact cu oameni care se întreabă dacă e posibil să fii mântuit în timp ce continui să trăiești într-un păcat specific.

Până astăzi am crezut că nu e posibil. Și am crezut acest lucru datorită câtorva texte din Biblie pe care le voi supune atenției voastre.

Credeți că există vreo altă posibilitate ca cineva să fie mântuit și totuși să trăiască într-un anumit păcat specific în mod continuu?

Dacă zicem că avem părtășie cu El, și umblăm în întuneric, mințim, și nu trăim adevărul

Cine păcătuiește, este de la diavolul, căci diavolul păcătuiește de la început

Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește, pentru că sămânța Lui rămâne în El.

Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului.

[1 Ioan 1:6; 3:8,9,10]

Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate [Evrei 10:26]

Rugăciune către Duhul Sfânt

La un moment dat se discuta dacă avem voie sau dacă este teologic să ne adresăm în rugăciune lui Dumnezeu Duhul Sfânt (a III a Persoană din Sfânta Treime).

Unii au spus că nu deoarece “nu scrie nicăieri” să te rogi Duhului Sfânt. M-am săturat să tot dezbat acest argument și voi evita să-l cataloghez chiar acum.

Atât cât pot eu să spun este că Duhul Sfânt este la fel de “Dumnezeu” ca Dumnezeu Fiul sau Dumnezeu Tatăl așa că nu văd nici o problemă în a te adresa și Lui în rugă.

Spurgeon se pare că nu a avut nici o problemă în a se adresa Duhului Sfânt – mai ales după ce citești predicile lui despre Trezire. Mai jos aveți un astfel de exemplu.

‘Trezeşte-Te, Duhule Sfânt

Care de demult ai aprins străjerul tinerimii bisericii,

Care au înfruntat duşmanul fără să dea înapoi, îndrăzneţi

Care au mărturisit zi şi noapte adevărul veşnic

A căror voci încă răsună prin lume,

Şi adună oşti să cunoască şi să îndeplinească voia Ta!

Oh, fie ca focul Tău să fie aprins în curând,

Ca şi un curent din ţară în ţară flacăra lui să sară!

Doamne, dă-ne această favoare nepreţuită

A slujitorilor credincioşi,

potrivit pentru Tine ca să strângă recolta sufletelor;

Priveşte în jos şi vezi cât de mare este secerişul,

şi totuşi lucrătorii sunt puţini.

Oh, vino degrabă în ajutorul nostru sau suntem pierduţi!

Trimite evanghelişti, puternici în duh,

Înarmaţi cu Cuvântul Tău, o oştire neînfricată,

Întărită să atace domnia vechiului rău

Şi fă-i să revendice toată lumea pentru Tine,

Ca să fie Împărăţia Ta şi să cunoască Numele Tău.’

Matei 11:25 – predestinare?

Duminica aceasta sau vineri seară ar trebui să predic textul din Matei 11:25-30. Încă mă lupt cu el.

M-aș bucura să mă ajutați să înțeleg dacă mi se pare mie sau în acest text găsim un soi de predestinare?

Nu cred că versetul 28, care e o chemare (“veniți la Mine”), anulează predestinarea – hotărârea Lui de a Se descoperi cui vrea.

Mulți cred că predestinarea anulează voința sau responsabilitatea. Problema reală nu e dacă avem voință, o avem.

Faptul că Tatăl ascunde de unii “aceste lucruri” nu e predestinare față de cei cărora sunt respinși?

Sau faptul că Fiul Îl descoperă pe Tatăl cui vrea El, nu e la fel – predestinare?

Te laud Tată [...] pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți [...] și le-ai descoperit pruncilor.

Da, Tată, Te laud, pentru că așa ai găsit Tu cu cale.

Nimeni nu cunoaște deplin pe Tatăl, afară de Fiul și acela căruia vrea Fiul să i-l descopere

Supraviețuitoare a avortului

Wow. Mai văzusem/auzisem această poveste acu ceva timp dar impactul nu a fost același. A doua oară a fost mult mai puternic – mai ales când înțeleg câteva implicații.

Gianna Jessen (SUA), supravieţuitoare a unui avort nereuşit, vorbeşte la Queen’s Hall, Parliament House, statul australian Victoria, în timpul dezbaterilor privind legalizarea avortului, în 2008. Puteți vedea și asculta toată povestea aici (în limba engleză).

Gianna Jessen a rămas cu o paralizie cerebrală după ce s-a născut la 7 luni în urma unei tentative de avort salin. Procedura presupune administrarea unor chimicale, iar copilul moare şi este expulzat în câteva ore. Norocul Giannei a fost că medicul avorţionist nu era în spital în momentul în care s-a declanşat expulzarea. [youtube: amromania]

În limba română puteți viziona aici sau aici.

Evanghelia sănătății (MN)

Dragostea nemărginită a lui Dumnezeu ne dă suferințe la fel cum dăm noi copiilor noștri medicamente și injecții amare.

Aceste medicamente aduc sănătate chiar dacă pe moment le dau puțină durere.

Moise 40 de ani de suferințe și greutăți în pustie iar Iosif a pierdut o parte din tinerețea lui în închisoare prins în lanțuri – fără acestea nu s-ar fi ales nimic de ei.

Depravare totală (MN)

Gândurile lui Dumnezeu nu se potrivesc cu gândurile omului niciodată. Când spun aceasta nu mă refer la oamenii din lume, pentru că ei nu au viață, ci mă refer la oamenii sfinți.

Evanghelia fericirii (MN)

Îmi este frică de fericiri și bucurii mari, pentru că știu că Dumnezeu nu cercetează pe fiii Său iubiți prin astfel de lucruri.

Sunt mulți însă care aleargă numai după fericiri și bucurii, iar când apare în fața lor crucea, țipă îngroziți și se dau repede înapoi.

Cearta

În trecut am mai scris despre ceartă dar acum am făcut o compilație de versete care vorbesc despre ceartă și am încercat într-un fel să încropesc o macrodefiniție bazată pe aceste versete din Scriptură.

Când am citit descrierea pe care o face Biblia oamenilor care stârnesc certuri am căzut serios pe gânduri. Spurcăciunea acestui păcat se vede mai bine când depistezi multe alte păcate care stau în spatele lui.

Cearta este un păcat¹, care se stârpește greu², mai ales atunci când apare între omul nebun și cel înțelept³ sau între frați⁴, iar omul care o practică este urât de Dumnezeu⁵ fiindcă încetinește lucrarea Lui⁶, ea nefiind un obicei al Bisericilor Lui⁷, dar și pentru că însoțește⁸ și atrage după sine alte păcate ca tulburarea și diferite fapte rele⁹, de aceea Scriptura poruncește ca omul să o curme înainte să apară¹⁰, să nu se grăbească la ceartă¹¹, să se ferească de ea¹² pentru că aceasta este o cinste și să nu se țină de lucruri care o pot provoca¹³, să nu facă nimic din duh de ceartă¹⁴, să nu fie gata de ceartă¹⁵, să trăiască frumos nu în certuri¹⁶, uneori totuși acest păcat apare iar cauzele pentru care vine sunt ura¹⁷, mândria¹⁸, mânia¹⁹, întrebările nebune și nefolositoare²⁰, sau când avem de-a face cu omul care iubește păcatul²¹, omul iute²², neastâmpărat²³, clevetitor²⁴, gâlcevitor²⁵, mânios²⁶, de nimic, omul nelegiuit²⁷, batjocoritorul²⁸, nebunul²⁹ și vorbele lui³⁰.

Leuțul nostru de toate duminicile

Situație la care încă nu am găsit explicație este momentul din programul de duminică dimineața când toată lumea stă cu pumul strâns având în interior o monedă sau o bacnotă.

Ciudat și în același timp interesant pentru mine este faptul că și acei (cei mai mulți) care pun 1 leu (respectiv 1 dolar) țin pumnul la fel de strâns ca și cei care pun 10 lei.

În inocența și ignoranța mea, la început credeam că toți țin pumnii strânși din smerenie, ca să nu se arate celorlalți cât au pus la colectă – urâtă înșelare am trăit.

Tata la un moment dat ne-a interzis să punem 1 leu la colectă. Pe vremea aceea credeam că vrea să fie mai fanatic decât ceilalți și face concurs în legalism. Acum trag alte concluzii.

Suntem gata să dăm bani buni pentru a mânca până nu mai putem (nu că ar fi rău să mănânci) dar Domnului, la Casa Lui nu dăm decât 1 leu.

Să punem altfel problema

Păcatul care lovește în toate direcțiile

Nu știu dacă există vreun păcat care să afecteze doar pe cel de care este înfăptuit. Aceasta este tragedia păcatului dar și o motivație pentru a nu-l face.

Citeam despre istoria tragică a lui Acan (Iosua 7:1-26). Un singur păcat, al unui singur om, aduce dezastru și multă nenorocire, și ar fi continuat să aducă dacă nu era stărpit.

Spre exemplu, păcatul lui Acan:

1. L-a nenorocit pe Acan Însuși – a murit ucis cu pietre. Nu a fost nevoie să păcătuiască a doua oară. (v.25)

2. A nenorocit familia lui Acan. Familia a încuviințat fapta lui lăsându-l să ascundă în mijlocul cortului lucrurile furate (v.24)

Neînțeleasa “slavă”

Veți găsi în Biblie zeci de versete care vorbesc despre slava sau gloria lui Dumnezeu. Mai mult, veți auzi în biserică, cel puțin, această expresie pomenită din plin.

Propun un test. Întrebați duminică 10 frați ce înseamnă slava lui Dumnezeu și în proporție de 95%, după încercările de până acum, nu vor ști să răspundă.

Și ce e grav în asta?

În primul rând Biblia ne arată că Dumnezeu face o sumedenie, și toate lucrurile pentru slava Lui, dar noi nu știm ce înseamnă asta.

În al doilea rând folosim expresii pe care nu le înțelegem și asta ne ajută să credem că toată treaba cu religia este o chestie de neînțeles.

În al treilea rând nu înțelegem scopul principal pentru care am fost creați și pentru care astăzi existăm – pentru slava Lui.

Deci, ce înseamnă slava/gloria lui Dumnezeu?

P.S. Aici am atașat un document ce conține versete care arată zelul lui Dumnezeu pentru propria slavă

Să ne ridicăm mâinile?

Eu cred că nu e nimic nebiblic în a-ți ridica mâinile spre Dumnezeu dar depinde însă ce înțelegi prin asta.

Dacă crezi că ești mântuit sau ești mai puțin nepocăit fiindcă îți ridici mâinile – atunci ești într-o mare rătăcire. Nimeni nu e spiritual pentru că stă cu mâinile sus.

Dar dacă în biserică se obișnuiește să se ridice mâinile înspre Dumnezeu, nu văd nici o problemă în a face acest lucru atâta timp cât ai convingerea că e bine.

Un pastor respectat spunea ca atunci când Biblia prezintă situații în care oamenii își ridicau mâinile – era de fapt o stare interioară. Eu zic că e aberantă concluzia.

Cred că discuțiile prelungite pe marginea ridicatului de mâini sunt dovada legalismului ori a libertății prost înțeleasă.

Când devii o pricină de poticnire pentru alții sau alții sunt ispitiți să se uite continuu la mâinile tale când te rogi, atunci mai bine renunți.

Plin de Duhul (MN)

Nu mai puteam suporta puterile spirituale care se adunau în mine. Trebuie să le eliberez, să le las să iasă din mine.

Aveam în mine puteri pe care nu le puteam ține. Ce fericire!

Am mai întâlnit alți tineri cu care am împărtășit aceleași experiențe; care aveau atâta fericire încât nu o mai puteau ține.

Atunci ne-am rugat împreună să mai vină peste noi și greutăți, ispite, încercări.

Primirea Duhului (3)

Unii cred că Duhul Sfânt a fost dat odată pentru totdeauna iar a cere o coborâre subită și puternică a Sa este inutil. Este puțin probabil că aceștia vor experimenta o trezire spirituală.

Alții cred în lucrarea Duhului Sfânt doar la nivel teoretic însă un lucru care nu e crezut practic – nu e crezut deloc.

Dacă vorbești despre umplerea cu Duhul Sfânt în unele cercuri evanghelice, majoritatea vor fi de acord cu tine dar nimeni nu se va ruga pentru asta probabil pentru a evita “pericolul” stăruinței.

Mulți au comparat plinătatea Duhului Sfânt cu un pahar care este umplut treptat cu apă – imaginea aceasta este folosită pentru a susține că la un moment dat chiar s-ar putea să ai destul din Duhul.

Sunt și oameni care cred în lucrarea Duhului dar în același timp cred, cu ignoranță, că ei au destul, că sunt plini și nu mai au nevoie. De aceea fără mărturisirea totalei neputințe Duhul nu se va coborâ.

Charles Spurgeon spunea:

Ca să poți fi mișcat de Duhul ai nevoie de umilință. O corabie mare nu va fi mișcată de o vălurire a apei; nici măcar de un val obișnuit nu ar putea să o pună în mișcare; e mare și e grea. Dar pluta de la undiță se ridică și se coboară cu fiecare încrețire a apei. Dacă ar veni un val puternic, s-ar ridica pe creasta lui, și ar fi purtată de curent.

Dumnezeu folosește tot felul de vase: de argint și de aur. Dar și de lut. Condiția este ca ele să fie curate.

Alte posturi despre același subiect:

Plinătatea Duhului (1)

Primirea Duhului (2)