Astăzi avem două tipuri de credincioşi: cei care cred în credinţă şi cei care cred în HRistos.
Cei care cred în credinţă sunt raţionaliştii, care încearcă să dovedească lucrurile Lui Dumnezeu prin raţiune omenească, şi astfel îl coboară pe Dumnezeu la cel mai de jos nivel al raţiunii umane.
Când suntem credincioşi Lui Dumnezeu, intrăm într-o altă lume – un tărâm cu mult deasupra raţiunii. Ne temem de cuvântul mistic şi mă feresc să vă fac să înţelegeţi greşit, dar credinţa în Dumnezeu este ceva mistic, ceea ce face Dumnezeu este mistic, ceea ce ar trebui să experimentăm este ceva mistic.
Credinţa nu se opune raţiunii, credinţa pur şi simplu ignoră raţiunea şi se ridică deasupra ei. Nu sunt împotriva raţiunii, dar sunt lucruri dincolo de capacitatea ei.
Credinţa merge înainte făcând minuni, iar raţiunea vine din urmă cu ochii larg deschişi şi uimită. Aşa trebuie să fie întotdeauna.
Însă astăzi, trimitem raţiunea cu picioarele ei scurte, iar credinţa nu vine niciodată din urmă. Nimeni nu se miră deoarece totul poate fi explicat. Totdeauna am susţinut că creştinul trebuie să fie un miracol, dar în momentul când poţi explica totul din el, nu mai ai un creştin. De aceea spun că credinţa este până la urmă, cea mai înaltă formă de raţiune deoarece credinţa intră direct în prezenţa Lui Dumnezeu.
Credinţa NU trebuie să se bazeze pe promisiunile Lui Dumnezeu, credinţa se bazează pe Dumnezeu, pe caracterul Lui Dumnezeu.
Noi îl împingem pe Dumnezeul cel viu într-un colţ, încercând să-L folosim pe post de salvare din iad. Îl folosim ca să ne ajute când copilaşul nostru e bolnav- iar apoi mergem pe drumul nostru. Şi după aceea încercăm să ne umflăm credinţa prin citirea mai multor promisiuni din Biblie. DAR NU MERGE! Vă spun că NU VA MERGE! Trebuie să ne preocupe persoana şi caracterul lui Dumnezeu, nu promisiunile. Prin făgăduinţe, aflăm ceea ce Dumnezeu a dorit pentru noi, aflăm ce putem cere ca fiind moştenirea noastră, aflăm modul în care trebuie să ne rugăm. Însă credinţa în sine trebuie să se bazeze pe caracterul Lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu este un hamal pe care-l întâlnim în gară, care să ne care bagajele şi ne slujeşte. Dumnezeu este Dumnezeu. El a creat cerul şi pamântul. El ţine lumea în mana Sa. El măsoară ţărâna pământului în balanţă. El întinde cerurile ca pe o manta. El este marele Dumnezeu Atotputernic. El nu este servitorul tău. Este tatăl tău, iar tu eşti copilul Lui. El stă în ceruri, tu eşti pe pământ …
Dumnezeu va mişca cerul şi pământul pentru tine dacă te încrezi în El.
