Fiecare om este ceea ce admiră în taină.
iunie 6, 2008Fiecare om este ceea ce admiră în taină. Dacă aş putea afla ce admiri, aş şti exact ce eşti fiindcă oamenii sunt ceea ce gândesc când sunt liberi să gândească la ce vor. Botezul tău, numele tău scris într-o biserică, mărturisirea ta nu aceastea sunt importante pentru Dummnezeu. Poţi să antrenezi şi un cimpanzeu să poarte o Biblie. Fiecare dintre noi este suma a ceea ce admirăm în taină, a ceea ce gândim şi ce gândim şi a ceea ce ne-ar plăcea să facem cel mai mult dacă am fi liberi să facem ce vrem.
Educaţia şi legea nu sunt suficiente pentru a transforma natura noastră.
Există vreo şansă pentru mine ca să devin altceva mai bun decât ceea ce sunt? Pentru că în inima mea este ură, sunt eu blestemat iadului – acolo unde ura trebuie să fie aruncată?
Mulţumim Lui Dumnezeu – există speranţă! Există o cale pentru că Hristos ne dă ajutor. Dumnezeu ne poate da un noi set de instincte, un nou set de dorinţe morale, o nouă tendinţă morală astfel încât să facem binele pentru că suntem buni. Aceasta promite Evanghelia. Aceasta este chemarea Lui Hristos pentru aceia care sunt gata să-L urmeze şi să fie ucenicii lui adevăraţi. El aşteaptă dorinţa ta de a-L lăsa să ia controlul deplin al vieţii tale.
asa este cum zici tu, suntem ceea ce iubim. adevarul este ca ne framantam mult, vorbim f.mult si facem putin. chiar azi ma gandeam cat puem fi de fatarnici si asta fara intentie, uneori chiar fara sa ne dam seama.zic asta pentru ca nu este ocazie cand ne adunam la inchinare in care sa nu afirmam ca “Dumnezeu este aici cu noi”.chiar asa? oare de cate ori am spus asta din obisnuinta? sau pt. ca asa am citit ori asa ni s-a spus?oare de fiecare data am trait experienta prezentei Divine?stau si ma intreb ce cred cei nemantuiti care sunt cu noi la inchinare cand facem afirmatii de genul acesta de care nici noi nu suntem siguri?nu ma mir ca sunt puti acei care ne mai asculata ce avem de zis.si eu as proceda asa daca cineva ar afirma ca X se afla intr-o incapere dar nici el nici eu nu l-am vedea.ce vreau sa zic este ca putem face multa dezbatere, multa teologie,sau orice alceva…ne putem invinui sau putem da sfaturi, dar pana cand nu vom avea o intalnire reala cu Domnul nimic nu se va schimba.ma intreb cati din cei care ne numim crestini am avut o astfel de experienta? eu una marturisesc ca nu am avut, si personal cred ca sunt putini acei care pot face o asemenea afirmatie. de fapt acei putini care au trait o asemenea experienta au fost acei putini care au avut impact asupra lumii acesteia, intr-un cerc mai restrans sau mai larg dupa cum a fost planul Lui.marturisesc ca au fost momente cand am simtit prezenta Domnului ,cand am simtit atingerea Lui, au fost cele mai frumoase momente, dar nu au fost intalniri ,o intalnire dintre doi indragostiti,asa cum ar trebui sa fie.si cum ar fi putut sa fie? adevarul este ca-L respect pe Dumnezeu, ca am o teama sfanta si plina de recunostinta dar nu as putea sa afirm fara sa mint ca-L iubesc.nu pot sa iubesc cu adevarat pe Cineva pe care nu-L cunosc.si sa-L cunosc pe El nu este un lucru de apucat.ma gandesc cati dintre noi ar vrea sa-L cunoasca pe Dumnezeu asa cum este El cu adevarat?mie personal mie frica.stiu ca asta implica suferinta si nu-mi place suferinta.totusi in adancul sufletului meu arde aceasta dorinta de a-L cunoaste pe Cel care ma iubeste dincolo de intelegerea mea.e o lupta, o lupata foarte grea,intre dorinta de a cunoaste pe Cineva care este total diferit de mine si frica de suferinta.cred ca poate am avea mai multa credibilitate daca in loc de a face afirmatii pe care nici noi nu le credem,am recunoaste ce este de fapt in sufletul nostru…sau poate nu?
Mf [;x]
Ce ai vrut să spui?