
Siguranţă!
iunie 26, 2008Care este greşeala noastră esenţială, când începem să decădem ca indivizi sau ca biserici şi denominaţii? Isus însuşia răspuns clar la această întrebare: “ţi-ai părăsit dragostea dintâi”.
Noi vrem siguranţă. Toţi vrem să avem o garanţie a siguranţei, dar această idee nu am preluat-o de la apostolul Pavel. El nu era aproape niciodată în siguranţă în privinţa lucrurilor vieţii acesteia. A spus că murea în fiecare zi. El totdeauna avea necazuri, fie cu furtunile de pe mare , fie cu guvernele lumii.
Fiecare din comorile pământeşti care ne leagă cu adevărat inima, vor deveni un blestem. Pavel a spus: am pierdut toate ca să-L cunosc pe Hristos. El nu a permis niciodată ca lucrurile să devină aşa de importante, încât acestea să-i tulbure relaţia cu Dumnezeu.
Una din cele mai mari greşeli din viaţa noastră este că permitem prea multor duşmani de-ai Lui Dumnezeu să intre în viaţa noastră. Avem prea mulţi dumnezei. Avem prea multe activităţi. Ştim prea multă teologie pe care nu o înţelegem. Avem prea mult instituţionalism bisericesc. Avem prea multă religie. De fapt, presupun că avem prea mult din prea mult!
Persoana Lui Dumnezeu nu este în fiinţele noastre! El nu poate face voia Sa în noi şi prin noi, pentru că refuzăm să alungăm rivalii. Atunci când Isus Hristos locuieşte El singur în templu, după ce l-a curăţit în întregime, El va lucra!
Dumnezeu vrea să-şi facă lucrarea Sa ascunsă şi nevăzută în inimile oamenilor.
Dar în zilele noastre noi trebuie să fim dramatici cu fiecare lucru. În cazul în care Dumnezeu nu face o producţie teatrală, pompoasă, noi am vrea mai degrabă ca El să nu lucreze. Vrem ca El să vină îmbrăcat în costume, cu barbă, împreună cu un personal de conducere. Noi vrem ca El să joace un rol potrivit cu ideile noastre. Unii dintre noi au pretenţia ca El să aducă un decor colorat şi focuri de artificii, de asemenea!
Cum poate Dumnezeu să-şi facă lucrarea în oamenii care au impresia că creştinismul este doar o altă cale de a obţine lucruri de la Dumnezeu?





















