h1

Prieten fără titlu

august 4, 2008

Ioan 15:13 Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.

Nu ca aş spune ceva nou, şi nici nu vreau să-mi fac datoria pe astăzi de a scrie un post însă am constatat şi eu într-un sfârşit sau cel puţin am fost marcat şi m-am convins că prietenii adevăraţi sunt aceia care îţi spun adevărul indiferent de circumstanţe.

Nu vreau să intru în detalii, dar fiţi serioşi, prea puţini dintre noi, un număr infim de mic au avut ocazia să-şi dea viaţa pentru prietenul/prietenii săi, însă toţi am putea faţă de prietenii noştri să ne “consumăm” viaţa.

Cât de greu deschidem portofelul când are nevoie de noi un prieten, am face lucrul acesta faţă de iubită/iubit însă v-aş putea acuza foarte uşor de faptul că urmăriţi un scop pentru care merită  să jertfeşti, ba chiar aş putea exagera şi să spun că nu e dragoste pură – după cum auzeam o “mărturisire” zilele acestea din partea cuiva care ar fi fost gata să schimbe şoseta pereche în caz de nepotrivire, chiar aşa uşor se învârt treburile astea?

Ne jefuim sentimentele, din cauza egoismului, altruismul nostru e doar o formă, pe nedrept numit altruism. Şi dacă veni vorba de altruism, această atitudine sufletească de a ceda în defavoarea ta, e tot mai străină de zilele noastre, parcă fuge acest concept ca de lepră de societatea noastră,  până şi gestul de a ceda scaunul în troleu pentru o bătrână ascunde o făţărnicie, gesturi de apreciere şi dragoste dintre prieteni devin tot mai egoiste şi cu scopuri perverse indiferet că la prima vedere nu se constată asta.

Imi spunea o prietena, chiar în timp ce-mi scriam postul: “stii mi-am dat seama ca…relatiile de prietenie le pretuiesti mai mult cand nu ai prieteni cu tine, adik is mai departe..si e fain sa stii ca chiar ai prieteni adevarati …nu conteaza ca sunt putini“, mai degraba sarac si smerit si cu un prieten adevarat, decat cu de toate si numai cu lepre pe langa tine.

Cat de dificili ne aflăm când suntem puşi în situaţia de a aprecia un prieten, de fapt suntem înşelaţi permanent de societatea asta smintită cu principiile ei de doi bani şi etica asta care înfundă oamenii în minciuni înghiţite cu toată dragostea.

Când rămâi fără adevăraţii prieteni, indiferent de ceea ce vei poseda, vei simţi cum te arde dorul de sucul ieftn şi îngheţata de 1 leu împărţită cu oamenii care au ţinut la tine.

Ce n-aş da să ardă în mine acelaşi dor pe care îl aveam cândva pentru persoanele pe care le iubesc, adică acelora cărora le doresc cel mai mult bine, în prezenţa cărora îmi doresc să petrec cât mai mult timp, pentru care aş fi gata să fac cel mai mic gest lipsit de importanţă dar cu dragoste – îmi lipseşte. De fapt şi aceasta-i o înşelătorie teribilă, Dumnezeu vrea ca să-i iubim şi să facem aceleaşi lucruri şi pentru cei cu care nu avem acest fel de relaţii.

Mă gândesc mult la modul în care ar reacţiona, cei din jurul meu, care se învârt cel mai des pe lângă mine, dacă aş începe să fac câte un umil gest de apreciere – dragoste, real, neprefăcut. Însă problema vine din vână (inima), care dacă nu e schimbată, ca să poată scoate o apă dulce … va sfârşi în părăsire.

Cel mai aberant principiu care-mi stârneşte duhul este acesta: dacă el m-ar iubi, şi eu mi-aş face partea. FALS … urăsc asta, nu vreau s-o mai aud din gura nimănui.

De ce condiţionăm totul cu dacă? De ce suntem posedaţi de egoismul acesta? Dacă am iubi necondiţionat. Doar dacă.

3 comentarii

  1. Cea mai mare greseala pe care o fac unii e aceasta, exact cum zici tu, pun DACA inainte de orice. Daca nu s-ar fii intamplat..daca ar fi fost, daca, si numai daca..daca vreodata ai probleme sa nu zici:,,daca..” ci aplica aceasta formula:,,Doamne acum, CUM sa fac?” si cu siguranta vei avea biruinta. Dumnezeu niciodata nu inseala.


  2. [...] de a-i lingusi pe ceilalti Posted on marţi, 5 august 2008 by violeta shalom Articolul acesta mi-a dat de gandit si m-a determinat sa-mi pun intrebarea: DE CE suntem mereu tentati sa ii [...]


  3. sunt adevaruri care dor,dar iti fac bine sa le auzi.ma bucur pt tine andrei ca incepi sa vezi din ce in ce mai clar,Domnu sa-ti ajute sa cresti tot mai mult.
    cat despre cum ar reactiona cei din preajma ta daca ai mai face cate “un umil gest de apreciere” sa sti ca se merita sa experimentezi.daca esti sincer cu tine si cu Dumnezeu vei reusi negresit sa fi sincer in aceste “gesturi” si cu cei din jur.in definitiv dragostea adevarata este 90% vointa si 10% sentiment.sunt convinsa ca pe cruce,in cele mai adanci suferinte Domnu nu avea cele mai dulci sentimente la adresa noastra,totusi a ales sa ne iubeasca ramanand acolo in acea stare dureroasa,rugandu-se pt.noi,dorindu-ne pt.El in ciuda rautatii noastre.un proverb chinezesc care-mi place mult spune asa:iubeste-ma cel mai mult atunci cand merit cel mai putin.atunci am cea mai mare nevoie de dragostea ta.lucru interesant cu acest proverb este ca te face fericit atunci cand tu esti cel care iubeste pe cel care nu merita si nu invers.asta este experimentat :D .



Scrieti un comentariu