Dragostea este

Dragostea este!

Oamenii ajung fără Dumnezeu în aşa fel încât, de uiţi la ei şi te întrebi, este vreo fărâmă de dragoste în el?

Este dragoste? Se discută peste tot despre ea, este denaturată, are o grămadă de definiţii, dar … am dragoste? … dacă s-ar uita un necredincios la mine ar vedea dragoste?, dacă ar vedea în mine o diferenţă faţă de ceilalţi oameni în general ar putea spune, uimit: “e, e, este dragostea!” ?

Dragostea este plină de bunătate.

Este plină! Doamne umple vasul nostru cu dragoste în aşa fel încât să dea pe deasupra şi toţi ceilalţi să fie înmiresmaţi de ea.

Nu trebuie decât să ne sâcâie cineva puţin şi ne arătăm noi bunătatea, e destul să te trezească la vremea nepotrivită şi ţi-a stricat ziulica, poate unii au biruit în partea asta, însă sunt momente şi momente în relaţiile noastre cu ceilalţi oameni: prieteni, apropiaţi, familie, colegi când doza de bunătate se vede în ochii noştri scăpărând, într-un gest făcut cu mâna, într-o vorbă spusă cu jumătate de gură sau doar un oftat de ciudă.

Nu ştiu câţi veţi fi de acord dar sunt convins că creştinul devine plin de bunătate când stă în prezenţa Domnului, nu ca un făţarnic, ci cu inima descoperită, când gândurile îi sunt descoperite, când toată răutatea este dată la iveală – când vezi grozăvia şi murdăria păcatului tău şi începi să tânjeşti până la agonie şi să-ţi doreşti a fi BUN.

Câtă bunătate ai? Nu îţi trebuie puţină, ai de a face cu fel şi fel de oameni. Niciodată nu vei putea spune că ai destulă, de aceea nici rugăciunea pentru ea nu trebuie să înceteze.

Doreşte ce e mai bun, doreşte-ţi să fii plin.