Descoperirea pacatului (p2)

“Cartea genezei reduce istoria apariţiei îmbrăcămintei şi descoperirea goliciunii la acelaşi numitor comun: descoperirea păcatului.”

Şi acum comentariul meu:
Eu cred că uniunea dintre bărbat şi femeie este, în cadrul creat de Dumnezeu pentru asta -căsătoria, cel mai înălţător act de închinare. Dumnezeu a creat sexul ca cea mai de preţ unire între două persoane opuse ca gen, cea mai curată asociaţie, unire între soţ şi soţie, care au deplină încredere unul în altul, cel mai profund respect şi afecţiune, şi Dumnezeu a gândit acest lucru ca pe încununarea relaţiilor între oameni, unirea care face din doi indivizi total opuşi şi diferiţi, o singură persoană care reprezintă pe Dumnezeu Însuşi.

Şi ce-a făcut diavolul? A profitat din plin de faptul că omul este o persoană creată cu nevoia de a fi iubit şi de a iubi şi a transformat cel mai minunat lucru, modul în care omul face voia lui Dumnezeu, găsindu-şi împlinirea într-o altă persoană, în ceva degradant, murdar, manipulator, ştim bine câte se întâmplă în acest domeniu, de la despărţiri care aduc cu ele suferinţe şi traume emoţionale greu de depăşit, până la violenţă, viol, destrăbălare.

În zilele noastre nu mai există nici un respect pentru valori, toate lucrurile care odată erau respectate sunt azi ridiculizate, sunt trâmbiţate în mass-media şi-n mitinguri publice, valorile familiei sunt desconsiderate şi libertatea de exprimare este tot mai vehiculată, până acolo încât lucruri, până mai ieri ruşinoase, sunt expuse public şi se cer drepturi pentru homosexuali, lesbiene, travestiţi, totul împotriva oricărui bun simţ şi la modul cel mai degradant.

Dacă luăm omul ca un întreg format din trup, suflet şi duh, manifestarea cea mai completă a omului o găsim în sex. acolo fiecare din cele 3 părţi ale omului se exprimă. De aceea eu găsesc căsătoria ca singurul loc în care omul este cu adevărat liber să se exprime, pentru că este în siguranţă. În alt fel de uniri, de relaţii, ne irosim şi ne consumăm lăsând în fiecare o bucată din noi înşine, iar atunci când găsim persoana potrivită, mă tem că nu mai avem ce oferi. Dăruirea de sine creează legături iar ele ne usucă fiinţa de ceea ce ar fi trebuit să fim. Mă refer la realitatea conform căreia oamenii lasă părţi din ei în fiecare relaţie abandonată.

În dorinţa de a stopa degradarea umană, biserica a greşit punând limite în căsnicie, comparând sexul cu ceva degradant. Omul nu a păcătuit făcând sex pentru că a fost creat pentru asta, ci neascultând de Dumnezeu. Asociem păcatul originar cu sexul, nu ştiu de ce. Unele biserici merg până la exagerarea de a interzice sexul în cadrul căsniciei în lungi perioade de timp, pentru post. Ştiu biserici în care oamenii nu fac sex în săptămâna când ştiu că urmează cina, pretextând: eu nu fac sex în săptămâna asta ca să nu mă spurc! Ţi se ridică părul pe ceafă: aceşti oameni consideră că apropierea de soţia lor îi spurcă! Îţi imaginezi ce gândeşte un asemenea om faţă de soţia lui şi cât respect are pentru ea! Şi când te gândeşti că ea este jumătatea lui, persoana aleasă de Dumnezeu să-i fie ajutor potrivit! Iar el o vede necurată. Falsă religiozitate care duce la judecarea altora după propriile noastre principii, pe care le considerăm cu uşurinţă infailibile, plecând de la versete cu ajutorul cărora ne susţinem ereziile.

Şi atunci, aceste atitudini nu sunt oare păcătoase? Nu stau ele la originea lipsei de dragoste pe care o întâlnim peste tot în bisericile noastre? Dacă Isus a murit şi pentru soţia acestui om, care mai este şi lider în biserică, deci exemplul lui personal va fi urmat de mulţi alţii, cum îşi permite el să-şi numească soţia spurcată, din moment ce Dumnezeu a sfinţit-o? Acest om va fi unul din aceia care vor tuna de la amvon ca femeile să umble îmbrobodite şi legate sub barbă de două ori, le cere să poarte fustele mai jos de glezne, pentru că aşa cere biblia, dar el face asta ca să-şi mascheze propriile slăbiciuni care-i controlează viaţa, care-l împiedică să dobândească libertatea şi viaţa din belşug pe care i-a promis-o Domnul! Aşadar, lipsa dragostei din biserică duce la multe şi grave urmări!

Ar trebui să lăsăm ca Duhul Sfânt să fie Cel care aduce în viaţa convertitului Lumina. Nu trebuie să ne simţim noi obligaţi să punem legi şi reguli omeneşti! Dumnezeu lasă omului liberul arbitru! Noi de ce nu i-o lăsăm? Oare nu ştim că la Dumnezeu avem libertate? Singurul care constrânge este diavolul. El nu ne dă de ales! Dumnezeu ne învaţă cu blândeţe, pentru că El este Dragoste! Cum putem spune că suntem din Dumnezeu, că suntem ai Lui şi să nu avem dragoste? Atunci ce ne deosebeşte de cei din lume?

Nu este treaba noastră să impunem oamenilor reguli! În felul asta devenim abuzatori, iar abuzurile care se întâmplă în bisericile noastre în numele religiei şi tradiţiei sunt strigătoare la cer! Lezează demnitatea umană. Ne-am separat în multe culte ca să putem tuna unii împotriva altora iar munca de consiliere se reduce la : pocăieşte-te că dacă nu, te ia dracul! Poate nu-ţi vine să crezi, dar am auzit asta de la amvon! Sub masca „mustrării în dragoste” ne jignim profund, ne aducem acuzaţii grave, ne înjosim unii pe alţii. Dar nu ar trebui să mă mire asta! În Cuvânt ni se spune că vor veni vremurile lepădării de credinţă, vremuri în care oamenii nu vor mai avea dragoste! Vremurile astea le trăim.

De când m-am întors la Dumnezeu am fost mai rănită de fraţi decât am fost rănită în toată viaţa mea de oameni care nu aveau pretenţia de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Să ştii că este foarte greu să treci peste un asemenea abuz! Au fost momente în care am plâns cu amar şi am zis că dacă oamenii aceştia Îl reprezintă pe Dumnezeu, atunci cum o fi El? Dar, slavă Lui, nu S-a supărat pe rebeliunea mea ci mi-a trimis oameni în care L-am văzut pe El. şi asta m-a pus pe linia de plutire. Din păcate, când vine vorba de Dumnezeu, nu avem termen ce comparaţie! Sau, poate din fericire. Aşa că ne uităm la oameni şi suferim.

Nu cred că voi înţelege vreodată de ce biserica se teme de acest subiect. Au fost generaţii în care fetele se măritau fără să ştie ce le aşteaptă, acest subiect fiind tabu. Aşa că doamnele care aveau fete le lăsau să fie expuse resemnării, abuzurilor, şocului atunci când venea momentul căsătoriei, pentru că nici ele nu ştiau sau nu voiau să vorbească despre asta dintr-o falsă pudoare.

Astăzi există mulţi autori care pregătesc tinerii pentru căsătorie, printre ei îi respect mult pe Paul Negruţ, Dan Cocar, Pustan, Viorel Iuga, etc. aceşti oameni ai lui Dumnezeu au înţeles viaţa de familie aşa cum a înţeles-o Dumnezeu şi vorbesc liber despre asta. Dacă noi nu ne educăm tânăra generaţie, o expunem la suferinţe, la eşecuri, o împingem la ispite şi disperare, pentru că, vezi Domne, dragostea este un subiect tabu! Cred că în mare parte este răspunderea bisericii să informeze tinerii, nu să-i critice! Pentru că ce văd ei în afara bisericii este cu totul altceva. Biserica ia poziţia mutului în problema asta şi se aşteaptă ca tinerii să se mulţumească cu ignoranţa! Şi dacă se întâmplă nenorociri, îi biciuim, îi ridiculizăm, îi criticăm, îi alungăm!

Elena Reinerth