La cruce, la Calvar

Era cam pe la ceasul al şaselea şi tot Universul îşi nota în carneţel 2 lucruri: Hristos – Dumneze întrupat moare, Creatorul stând în faţa creaţiei şi dându-Şi duhul şi inima lui Dumnezeu începând să bată cu mai mare putere pentru că în prezenţa Lui a intrat ceva ce până atunci nu a fost: Hristos a adus păcatul în interiorul Sfintei Treimi şi a rezolvat problema.

După ceasul al nouălea perdeau dinlăuntrul Templului din Ierusalim – centrul religios al lumii (văzut aşa de către evrei) se rupe în două, prin mijloc, de sus până jos – în ceruri este consternare, groază şi tăcere: primul om de pe planeta Pământ păşeşte pe porţile cerului şi întreg cerul strigă: Cine este acesta? Este Hristos, Fiul Omului, Mesia.

Cam pe la ceaul al nouălea  Isus îşi încredinţează duhul în mâinile Sale – fără a fi forţat, obligat sau presat. Hristos are dreptul să ia viaţa şi s-o dea, să o ia şi să o dea cui vrea. Cunoscuţii privesc de departe, norodul se bate cu pumnul rece în pieptul în care se află o inimă de piatră şi …

Sutaşul,  slăveşte pe Dumnezeu şi vede în omul răstignit, batjocorit, părăsit … pe Fiul lui Dumnezeu.

Unii Îl plâng şi astăzi pe Hristos dar El vă spune Plângeţi-vă pe voi şi pe copii voştri.

Unii dintre cei care spun că L-au slujit şi L-au cunoscut vor primi în ceasul de pe urmă cuvintele Plecaţi de la mine blestemaţilor căci nu vă cunosc.

Dar alţii, puţinii, tâlharul batjocoritor dar smerit apoi şi sutaşul cel cu directivele răstignirii … se pocăiesc.

În ceasul de pe urmă cei mai mulţi şi-ar dori să fie ca tâlharul de pe cruce care a primit mântuirea.