Când nu-L doresc pe Dumnezeu… (1)

Ce faci atunci când nu doreşti cuvântul lui Dumnezeu, sau  nu îţi aduce bucurie, sau când bucuria ta se dezintegrează în faţa bucuriilor lumii?

Sunt nişte întrebări care ne frământă pe fiecare! Oare Pavel, psalmiştii, sfinţii sărbătoriţi din istorie, s-au confruntat cu aşa ceva? Da! S-au luptat şi nu trebuie să fim descurajaţi.

În viaţa fiecărui om există momente în care foamea spirituală e slabă iar întunericul ameninţă să mistuie lumina.

Pentru cei mai mulţi Martin Luther părea invulnerabil, următoarele cuvinte sunt scrise de către Luther lui Melanchton:

Stau aici nestingherit, împietrit şi nesimţitor – vai! Rugându-mă puţin, mâhnindu-mă puţin pentru Biserica lui Dumnezeu. Iată unde am ajuns: ar trebui să ard în Duhul; în realitate, eu ard în firea pământească prin poftă, lenevie, trândăvie, somnolenţă. În ultimile opt zile nu am scris nimic, nici nu m-am rugat şi nici nu am studiat, parţial din pricina marii îngăduinţe faţă de mine însumi…. Roagă-te pentru mine, te implor, căci în izolarea mea de aici sunt cufundat în păcate.

Cum putem să luptăm pentru bucurie când dorinţele noastre se sting? Cheia bucuriei este harul omnipotent şi transformator al lui Dumnezeu, obţinut prin credină, prin intermediul rugăciunii.

Definirea centrală a rugăciunii din Catehismul de la Westminister este o oferire a dorinţelor noastre lui Dumnezeu. Aşadar rugăciunea este destăinuirea inimii. Lucrurile pentru care se roagă cineva arată starea spirituală a inimii lui. Dorinţele inimii noastre arată comoară noastră.

Rugăciunea pentru bucurie nu este un răsfăţ emoţional, este o pregătire pentru sacrificiu. Cum se rugau primii creştini pentru bucurie?

Putem presupune că rosteau rugăciunile singurei Biblii pe care o aveau. Probabil că s-au rugat astfel: Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli (Ps. 90:14); Înveseleşte-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit (Ps. 90:15); Rugăciunile acestea presupun că suntem incapabili să ne facem pe noi înşine împliniţi în Dumnezeu.

În al doilea rând primii creştini se rugau în acord cu exemplul apostolilor. Pavel se ruga: Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea, pe care o dă credinţa (Rom. 15:13)

În al treilea rând, ei Îl credeau pe Isus pe cuvânt când spunea: cereţi şi veţi căpăta pentru ca bucuria voastră să fie deplină (Ioan 16:24). Aşa că ei îşi făceau toate cererile în Numele Domnului Isus, cu o dorinţă de a avea bucuria deplină în El.

urmează …

Voi sunteţi

Isus se uita asupra mulţimilor din zilele Sale, vede corupţia, dezintegrarea vieţii în fiecare punct şi din cauza dragostei Sale pentru mulţimi, El ştie că lucrul de care au ei nevoie era sarea pentru ca corupţia să fie împiedicată. El cunoaşte că ei au nevoie, deasupra tuturor lucrurilor, de lumină.[1]

S-au făcut multe sugestii ale particularităţilor sării pe care Isus a vrut să le sublinieze şi să le asocieze cu acest exemplu.

Unii interpreţi punctează că sarea este albă şi că ea reprezintă puritatea şi asemenea ei creştinii trebuie să fie exemple prin trăirea după stadardele neprihănirii în gândire, vorbire, acţiuni.

O altă caracteristică subliniată este gustul, de aceea cetăţenii împărăţiei lui Hristos trebuie să dea gust divin în lume.

Pentru că sarea plasată într-o rană înţeapă, unii interpreţi cred că Isus a vrut să sublinieze tocmai contrariul caracteristii de a da gust ceea ce înseamnă că ucenicii trebuie să-i facă pe oameni să se simtă incomfortabili în prezenţa divinei şi sfinte Evanghelii a lui Dumnezeu.

Sarea creează deasemeni sete – Dumnezeu intenţionează pentru copiii săi să trăiască şi să mărturisească în lume în aşa fel încât ceilalţi să conştientizeze dezhidratarea spirituală şi pericolul ei.

Toate aceste analogii au în parte validitate dar cred că prima caracteristică pe care Isus a vrut să o sublinieze este conservarea. Ucenicii trebuie să păstreze influenţă în lume, ei trebuie să întârzie stricăciunea morală şi spirituală.

Hristos cheamă deasemeni ucenicii să fie lumină. În timp ce sarea este ascunsă, lumina este clară, sarea lucrează secret în timp ce lumina lucrează deschis, sarea lucrează din interior – lumina din exterior. Sarea este mai mult o influenţă indirectă în timp ce lumina este mai mult în comunicare directă. Sarea lucrează primar prin viaţa noastră, în timp ce lumina lucrează prin ceea ce spunem. Sarea este în mare parte negativă – ea poate opri corupţia dar nu o poate schimba, lumina este mai mult pozitivă – ea nu doar revelează ce e rău şi fals ci ajută să se producă inversul acelei stări.[2]

13 Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni.
14 Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă.
15 Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.
16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri [3]

---

[1] G. Campbell Morgan, The Gospel According To Mathew, Revell, New York, 1929, p.46

[2] John MacArthur, Mattweh 1-7, The Moody Bible Institute, Chicago, 1985, p.243

[3] Matei 5:13-16