Căutând fericirea [1]

Matei 5:3 Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Matei 5:4 Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!
Matei 5:5 Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!
Matei 5:6 Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
Matei 5:7 Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
Matei 5:8 Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Matei 5:9 Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
Matei 5:10 Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Matei 5:11 Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
Matei 5:12 Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi.

Oamenii care îi ascultau pe Hristos în acea zi trebuie să fi fost copleşiţi de la prima propoziţie şi trebuie să fi răsunat de pe munte cu o forţă emoţională teribilă, pentru că Isus le spunea lucruri care la suprafaţă păreau absurde.

Ceea ce face vorbitorul nu este mai puţin decât aceasta: el vorbeşte deşi toată lumea îi considera pe cei care îl urmau nişte oameni vrednic de plâns şi nişte nenorocoşi şi deşi ei nu erau umpluţi de optimism cu privire la propria condiţie, în prezenţa cerului şi prin standardele împărăţiei ei sunt cât se poate de fericiţi.

Nu doar că acesta este adevărul cu privire la viitorul lor, ci deasemeni din cauză condiţiei lor prezente, deja favoarea cerului este asupra lor.

Trebuie accentuat că împărăţia este presupusă ca a fi ceva dat de Dumnezeu. De aceea fericirile sunt predicate ca fiind, mai întâi de toate, experimentarea harului lui Dumnezeu.

Destinatarii sunt nişte recipiente care primesc veştile bune, ei nu merită împărăţia dar ei trebuie să aştepe harul Lui.

Desigur, trăsăturile celor care sunt numiţi „fericiţi” pot fi luate bine ca o descriere a conduitei lui Isus Însuşi.

Se realizează o remarcabilă tensiune cauzată de temporala amânare a consumării finale iar în această perioadă interimară, în condiţia lor prezentă, chiar prin experienţe ale persecuţiei, ei sunt totuşi socotiţi ca cei fericiţi.

Salvarea a început, timpul lor a venit şi această asigurare a viitorului este transformată în prezenta lor existenţă.