Revelaţia puternică a păcatului [8]

continuare de aici

Nu există nici o teamă în aceea că doctrinele harului vor duce la păcat deoarece OPERAŢIILE LOR SUNT CONECTATE DE O REVELAŢIE SPECIALĂ A RĂULUI PĂCATULUI.

Păcatul este făcut să fie deosebit de amar înainte de a fi iertat sau când este iertat. Când Dumnezeu are de-a face cu un om având în vedere spălarea de păcatele sale şi să-l facă copilul Său, de obicei îl face să vadă căile sale rele în toată hăinătatea lor.

Îl face să privească păcatul fix, până când strigă ca şi David “păcatul meu stă necurmat înaintea mea!” în cazul meu, când am fost sub condamnarea păcatului, nici un obiect îmbucurător nu mi-a atras privirea – sufletul meu a vazut doar întuneric şi ispita oribilă. Părea că mi s-au vopsit oribil irişii ochilor! Vina, ca un sâmbelan necruţător, a tras perdelele patului meu ca eu să nu mă pot odihni, ci anticipăm mânia ce va veni.

Simţeam că l-am ofensat pe Dumnezeu şi că acesta era cel mai groaznic lucru pe care l-ar putea face o fiinţă umană. Relaţia mea cu Creatorul era stricată, relaţia mea cu universul era stricată – m-am blestemat pentru totdeauna – şi m-am mirat că nu am simţit imediat viermele care nu moare cum roade.

Chiar acum vederea păcatului mă emoţionează îngrozitor. Orice om sau femeie care a trecut prin această stare sau prin orice asemănător acesteia, va simţi o adâncă oroare faţă de păcat.

Unui copil care s-a ars îi este teamă de foc. “Nu”, zice păcătosul ispititorului “tu m-ai înşelat o dată şi eu m-am deşteptat în consecinta, dar nu-mi voi face iarasi iluzii. Eu am fost eliberat, ca un incendiu de ardere si nu ma pot întoarce la foc.”

Prin har suntem făcuţi conştienţi de păcat. Uram atât păcatul, cât şi plăcerile sale imaginare. L-am extermina cu cea mai mare plăcere din natura noastră. Este un lucru acuzator, asa cum Amalec a fost pentru Israel.

Dacă tu, prietene, nu deteşti fiecare lucru păcătos, mă tem că încă eşti în amărăciune, deoarece unul din roadele Duhului este iubirea sfinţeniei şi scârbă faţă de orice cale rea/falsă.

O experienţă adâncă interioară îi interzice copilului lui Dumnezeu să păcătuiască – el a ştiut în el însusi judecata şi condamnarea, de aceea pentru el este un lucru scârbos. Între sămânţa aleasă şi copiii diavolului există o duşmănie temută şi nesfârşită – de aceea teama că se va abuza de har este păzita din abundenţă.