Providenţa divină

5.1 Dumnezeu, bunul Creator al tuturor lucrurilor,în puterea şi înţelepciunea Lui infinită, susţine, dirijează, organizează şi guvernează toate fiinţele şi lucrurile, de la cele mai mari până la cele mai neînsemnate, prin înţelepciunea Lui perfectă şi providenţa Sa sfântă, până la sfârşitul pentru care au fost create. El conduce în acord cu preştiinţa Sa infailibilă şi cu liberul şi neschimbătorul sfat al propriei Sale voinţe, întru lauda slavei înţelepciunii, puterii, dreptăţii Sale, a bunătăţii şi milei Sale infinite.

5.7 Deşi providenţa lui Dumnezeu ajunge într-un mod general să se exercite asupra tuturor fiinţelor, totuşi, într-un mod foarte special, El se îngrijeşte de Biserica Sa şi conduce toate lucrurile pentru binele Bisericii Sale.

5.2 Având în vedere preştiinţa şi decizia lui Dumnezeu, care este prima cauză, toate lucrurile se petrec în mod neschimbător şi fără greşeală, astfel încât nimic din viaţa unei persoane nu are loc la întâmplare sau în afara providenţei Sale. Cu toate acestea, prin providenţa Sa, El face ca lucrurile să se petreacă conform cu natura cauzelor secundare, fie în mod necesar, fie liber sau ca o consecinţă.

5.6 În ceea ce îi priveşte pe oamenii răi şi stricaţi, Dumnezeu, ca un judecător drept, îi întunecă şi îi împietreşte1 din cauza păcatelor lor, El nu numai că îşi ascunde harul Său de la aceia care trebuie să fi fost iluminaţi în înţelegerea lor şi afectaţi în inima lor, dar chiar uneori El retrage de la aceste persoane darurile pe care ei le aveau, şi îi expune la situaţii pe care corupţia din ei le transformă în ocazii de a păcătui. Mai mult, Dumnezeu îi lasă pradă poftelor lor proprii, ispitelor lumii şi puterii lui Satan, astfel încât ei singuri se împietresc utilizând exact aceleaşi mijloace pe care Dumnezeu le foloseşte pentru a-i înmuia pe alţii.

5.3 În providenţa Sa, Dumnezeu se foloseşte te mijloace, dar este liber pentru a lucra şi fără ele, dincolo de ele sau împotriva lor după plăcerea Lui.

5.4 Puterea nemărginită, înţelepciunea de nepătruns, şi bunătatea infinită ale lui Dumnezeu sunt exprimate atât de pregnant în providenţa Sa, încât scopurile Lui suverane se extind până şi asupra căderii omului în păcat şi asupra tuturor acţiunilor păcătoase ale îngerilor şi fiinţelor umane. Acest lucru nu înseamnă o permisiune simplă, pentru că El limitează în mod înţelept şi plin de putere, şi prin alte  mijloace aranjează şi guvernează acţiuni păcătoase, astfel încât ele conduc la îndeplinirea scopurilor Lui sfinte. Cu toate acestea, în toate aceste lucruri, păcătoşenia acestor acţiuni provine în totalitate de la creaturi şi nu de la Dumnezeu, care este pe deplin sfânt şi neprihănit, iar El nu este şi nici nu poate fi autorul sau cel care este de acord cu păcatul.

5.5 Dumnezeu, care este în mod perfect înţelept, drept şi plin de har, adesea îşi lasă [chiar] propriii copii pentru o vreme să fie expuşi la ispite felurite, şi să fie afectaţi de corupţia inimilor lor. El face acest lucru pentru a-i disciplina pentru păcatele lor trecute, sau pentru a le arăta puterea ascunsă a corupţiei morale şi a înşelăciunii existente încă în inimile lor, astfel încât să îi smerească prin aceste lucruri şi să îi aducă la o dependenţă mai apropiată şi mai continuă de El pentru a căpăta susţinere şi pentru a-i face mai atenţi pe viitor cu privire la ocaziile de a păcătui şi pentru alte finaluri drepte şi sfinte. Aşa că orice se întâmplă cu oricare dintre aleşii Lui are loc datorită planului Său, cu scopul de a aduce slavă Lui şi spre binele acelor persoane.

Mărturisirea de credinţă baptistă de la 1689