Examinează-ţi credinţa [2]

Acesta este al doilea post din seria Examinează-ţi credinţa de John MacArthur şi voi  prezenta unul dintre lucrurile care nu confirmă şi nici nu infirmă credinţa mântuitoare.

2. Cunoştinţă intelectuală

Un al doilea lucru, care nici nu dovedeşte, nici nu neagă credinţa adevărată, este cunoştinţa. Această cunoştinţă intelectuală nu este o dovadă a credinţei.

Cunoştinţa adevărului este necesară pentru mântuire, iar moralitatea este o roadă a ei, dar niciuna nu echivalează cu mântuirea.

Vezi, poţi să cunoşti totul despre Dumnezeu şi poţi să cunoşti totul despre Isus, cine a fost, că a venit în această lume, că a murit pe cruce, că a înviat şi că se va întoarce. Poţi chiar să cunoşti şi mai multe detalii din viaţa Lui. Poţi înţelege toate acestea şi, totuşi, să-I întorci spatele lui Cristos.

Autorul Epistolei către Evrei le scrie, în capitolul 6, celor care, ştiind toate aceste lucruri, L-au refuzat pe Cristos. În capitolul 10 el spune: “Dacă nu crezi în ceea ce ştii că este adevărat, calci în picioare Sângele lui Cristos.“

Sunt mulţi oameni care cunosc Scripturile şi care au cunoştinţe, dar sunt destinaţi Iadului! Niciodată nu vei fi mântuit fără cunoştinţă dar cunoştinţa nu te mântuieşte, neapărat.

Căutând fericirea [5]

Matei 5:5 Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!

Practic, a treia fericire este un citat din Psalmul 37:11 Cei blânzi moştenesc ţara. Cuvântul săraci este acelaşi cuvânt folosit în Isaia 61:1 unde LXX traduce „sărac”.

Aproape avem acelaşi gând ca în prima fericire, de aceea stă în paralel cu ea; nu se are în vedere pe cei slabi şi supuşi ci pe cei care sunt umili datorită opresaliilor din partea celor neevlavioşi şi astfel ei nu au nici un refugiu decât să fie dependenţi de Dumnezeu,[1] iar promisiunea făcută acestora este un ecou din Psalmul 37 care făcea referire la moştenirea pământului îndeosebi a Palestinei însă acum când profeţiile mesianice s-au împlinit ea se referă la pământul regenerat.

Această fericire împlineşte ceea ce nu a putut să spună prin prima fericire şi pentru a exprima pe deplin conceptul de anawin care nu se exprima foarte bine doar prin grecescul πτωχοι.

Matei vrea să exprime două concepte prin această fericire, un aspect etic şi unul religios focalizându-se, repsectiv, pe relaţia oamenilor cu Dumnezeu (săraci în duh) şi relaţia lor cu alţi oameni (blânzi).

Sunt dovezi că în Palestina sensul cuvântului era mai degrabă folosit pentru relaţia oamenilor cu alţi oameni decât cu Dumnezeu şi sugera răbdarea şi gentileţea unei persoane ca şi atitudine faţă de alţii chiar şi atunci când aceştia erau trataţi rău.

Astfel se propune următorea formulă pentru această fericire: unii oameni nu vor să facă nimic rău altor oameni şi chiar atunci când alţi oameni fac rău acestor oameni, chiar şi aşa, ei nu doresc să le facă rău celorlalţi oameni.[2]

---

[1] Craig L. Blomberg, The New American Commentary, Broadman Press, Nashville, 1992, p.92

[2] Anna Wierzbicka, What Did Jesus Mean, Oxford University Press, 2001, p.46