Păcatul este absolut universal în rasa umană.
“Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui”, “Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar” (Isaia 53:6, Romani 3:10-12)
S-ar putea să nu ne fi întâlnit niciodată, dar putem fi siguri de un lucru, chiar înainte de a ne cunoaşte – amândoi suntem păcătoşi. Fiecare bărbat, femeie, sau copil de pe faţa pământului, indiferent de vârstă, este păcătos.
Chiar şi copiii mici, dacă li se îngăduie să facă ceea ce vor, sunt capabili de acte de o cruzime îngrozitoare faţă de animale sau faţă de alţi copii.
Rasa şi naţionalitatea nu ne oferă imunitate faţă de păcat. Ţările cu un nivel cultural ridicat sunt la fel de capabile să comită genocid ca şi cele barbare.
Camere de gazare ale celor “civilizaţi” sunt doar forme sofisticate ale cuţitelor făurite de “societăţile necivilizate”. Nu există nici “sălbatici nobili” şi nici “păgâni fericiţi”.
Un misionar a spus odată: Am mers în câmpul de misiune să împiedic un Dumnezeu rău de la a trimite în iad oameni buni. Când am ajuns acolo, am descoperit că ei erau monştri ai nelegiuirii.
Întrebarea nu este dacă oamenii au avut şansa “să-L accepte pe Isus”. Întrebarea este dacă au avut ocazia să maltrateze misionari şi să respingă mesajul – căci fără lucrarea specială a Duhului Sfânt, o vor face cu siguranţă
