cerere

O cerere din vechea liturghie moraviană, care ar trebui să fie şi rugăciunea noastră pentru fiecare zi, spunea:

O, Doamne bun, izbăveşte-mă de nefericita dorinţă de a fi mare!

dacă … mă convertesc

Citeam astăzi un articol în care autorul (ateu cică) spunea ceva de genul: dacă cineva îi răspunde la întrebările pe care le pune atunci se va converti la credinţa respectivă.

Creştinismul nu înseamnă o cunoaştere raţională a lucrurilor spirituale şi nici chiar convingerea cu privire la ele. Naşterea din nou nu înseamnă interes, activitate religioasă şi nici convingere de anumite adevăruri.

Naşterea din nou este lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt a lui Dumnezeu care schimbă inima unui om care iubeşte răul şi întunericul spiritual, care este robită, înşelată, împietrită şi plină de păcat, care nu vrea să se supună cu bucurie lui Dumnezeu şi nici nu poate cu una care Îl iubeşte pe Dumnezeu, Îl vede şi Îl preţuieşte pe Hristos ca cea mai mare comoară, care Îl doreşte pe Dumnezeu şi doreşte să facă ceea ce Dumnezeu vrea, nu el.

Poate că prima problemă a ateismului este că ei fac tocmai ce Scriptura spune, încearcă să respingă orice adevăr despre Dumnezeu însă există ceva care a fost pus şi în ei de către Dumnezeu care dovedeşte existenţa Lui.

O altă problemă a ateului este că  dacă i s-ar da răspuns la toate întrebările pe care le pune – acesta nu se poate converti când vrea el pentru că naşterea de nou, care este înainte de convertire, nu poate fi manipulată de oameni (vezi Ioan 3:8).

Nu doar ateii ci oamenii în general, sunt convinşi de lucrurile pe care le spun tocmai din cauză că punctul lor de referinţă pentru stabilirea adevărului este preluat dintr-o lume căzută şi pervertită.

Pentru a stabili ce este adevărul (cred că Ravi Zacharias spunea) trebuie să avem un punct de sprijin în afara noastră ceea ce un ateu nu vrea să facă pentru că astfel şi-ar distruge toate teoriile.

Oamenii cred că Dumnezeu are nevoie de ei – dar Dumnezeu nu are şi bătaia lor de cap este inutilă pentru că Dumnezeu stă în cer şi râde (Ps. 37:11) cum nebunul spune: nu există Dumnezeu (Ps. 53:1).

Dumnezeu e atotsuficient şi chiar dacă lumea întreagă ar fi plină de atei pe Dumnezeu nu l-ar afecta cu nimic iar dacă lumea întreagă ar fi plină de oameni care cred în Dumnezeu, aceştia nu i-ar adăuga nimic.

Şi ca să închei cu o veste bună pentru fiecare ateu, Dumnezeu spune că fiecare dintre ei este un mincinos şi un laş care cunoaşte atât de mult despre Dumnezeu încât să-L urască şi să respingă orice adevăr despre El.

3 x păcat

Oamenii nu fug de păcat pentru că nu cunosc mai nimic despre păcat. A spune “sunt păcătos” nu face nimic mai mult decât diavolul car recunoaşte asta.

Când Duhul Sfânt eliberează un om de sub puterea păcatului, El nu îl păcăleşte pe omul respectiv cu privire la starea lui ci i-o prezintă întocmai cum este.

A ascunde păcatul însemnă a nega starea bolnăvicioasă şi amânarea vindecării.

Păcatul este înşelător iar Biblia spune că putem fi împietriţi prin înşelăciunea păcatului (Evrei 3:13).

Bineînţeles că victima nici nu ştie că este înşelată. Chiar în momentul în care omul consideră că este bogat şi nu duce lipsă de nimic, sau cum se spune printre noi veşnicul “sunt bine”, în realitate el este sărac, orb şi gol (Apocalipsa 3:17).

El se făleşte că este înţelept, dar de fapt este un nebun pentru că în momentul în care omul îşi stabileşte alt punct de referinţă decât Dumnezeu El înnebuneşte pentru că tocmai şi-a negat şi respins baza adevărului.

Unul dintre lucrurile cele mai de temut în ceea ce priveşte păcatul este puterea lui de a-l împietri pe cel ce-l practică (Evrei 3:13).

Cu cât omul se adânceşte mai mult în păcat, cu atât mai puţin îl deranjează. Conform, Bibliei, chiar conştiinţa omului devine însemnată cu fierul roşu. (1 Timotei 4:2)

Păcătosul descoperă că el însuşi comite acum păcate pe care odată le dispreţuia, iar păcatele pe care le dispreţuieşte acum, le va comite în viitor.

Ar trebui să ne şocheze gândul că Adolf Hitler a fost odată un băieţel care se juca cu jucării la fel ca ceilalţi băieţi.

Omul cunoaşte începutul păcatului, dar nici un om nu a cunoscut vreodată care este sfârşitul acestuia.

Păcatul îl înrobeşte pe cel care-l practică. Oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului (Ioan 8:34). Nimeni nu se poate elibera şi nu poate scăpa din robia păcatului.

Păcatul domneşte peste păcătos şi-l stăpâneşte ca un tiran, până când îl doboară în prăpastia nimicirii şi a morţii (Romani 5:21).

Dacă tu nu eşti creştin, ai un lanţ în jurul gâtului tău, mult mai puternic decât orice lanţ fizic.

S-ar putea să fii în stare să renunţi la un păcat, dar altul îi va lua imediat locul – cel mai adesea păcatului mândriei sau păcatul neprihănirii proprii, închipuindu-ţi că ai reuşit să te schimbi singur. Păcatul înrobeşte.