Control la domiciliu

Nu ştiu dacă ştiţi cum este să ţi se facă o percheziţie la domiciliu. Eu am avut o astfel de experienţă. Probabil că vă aduceţi aminte din filmele americane cum nişte tipi (civili) intră în casă pe neaşteptate şi îţi scot toate lucrurile de prin rafturi, îţi caută prin perne şi plapume şi îţi întorc casa pe dos cum numai războiul ar mai reuşi să facă.

Puţin dintr-o astfel de percheziţie ilustrează ceva din Providenţa lui Dumnezeu, controlul minuţios reflectă puţin din ceea ce face Dumnezeu în Univers prin providenţa Lui.

Domeniul susţinerii lui Dumnezeu are în vedere toate făpturile, acţiunile şi lucrurile, de la cel mai mare până la cel mai mic şi el include tot ce există.

Mijlocul susţinerii providenţiale este prin atotînţeleapata şi sfânta Sa providenţă. Aici mijloacele îşi au rădăcinile în înţelepciunea şi sfinţenia Sa. Lucrarea lui Dumnezeu de susţinere îşi are fundamnetul în înţelepciunea Sa.

Caracterul acesti susţineri este sfinţenia. În cee ce priveşte termenul sfânt, el se referă atât la maiestatea Sa extrordinară, cât şi la neprihănirea Lui desăvârşită. Nu există vreo lacună de inteligenţă, înţelepciune şi neprihănire în lucrarea Sa de susţinere.

Ceea ce Dumnezeu ţine, El ţine cu credincioşie. Uneori ne întrebăm în legătură cu durata necazului şi a durerii: O, Doamne cât mai trebuie să suport? Ne mirăm de ce Dumnezeu permite răului să-şi facă de cap. Totuşi durata oricărui lucru este în mâna lui Dumnezeu şi este sub controlul providenţei Sale potrivit înţelepciunii şi scopului Său sfânt.

Susţinerea lui Dumnezeu este potrivit cunoaşterii lui mai dinainte ceea ce înseamnă că e infailibilă. Pentru Dumnezeu nu există presupuneri. El cunoaşte sfârşitul de la început. Dacă l-am întreba pe Dumnezeu ceva despre viitor El niciodată nu va răspunde: depinde.

Dumnezeu ţine lucrurile prin sfatul liber şi neschimbător al propriei Lui voinţe. Voinţa Lui nu este doar liberă ci şi neschimbătoare. Nu este legată şi determinată de nici un lucru firesc. El are un plan veşnic care nu are nici un defect. Sfatul Său este imuabil pentru că EL este imuabil în tot ceea ce este El.

Omniscienţa Sa nu se schimbă, Omnipotenţa Sa nu slăbeşte, Înţelepciunea Lui niciodată nu stă să cumpănească. Nu există schimbări în caracterul şi fiinţa Sa divină.

This is just the begining

Duminica trecuta (26.07.2009) am participat la un serviciu divin in cadrul unei biserici baptiste romane care are peste 1000 de membrii pe listele sale. Biserica este cea mai conservatoare din orasul in care este situata, unul dintre cele mai mari orase din Romania.

Si totusi am fost socat! De ce? Totul parea sa fie in ordine: surorile cu batic pe cap, fara lantisoare, biserica nu avea tobe….

Dar, in sectiunea in care fiecare spunea o cantare sau o poezie, am fost socat sa vad ca se ridica o sora din biserica, citeste un text din Biblie si apoi da un indemn de vreo 4-5 minute.

What? Si din cate am inteles e un lucru obisnuit. Din cate am inteles vorbind cu alte fete din alte biserici asa zise conservatoare si biblice, mi-au spus ca si ele au dat indemnuri asemanatoare.

Nice…. Oricum cel putin 2 doctori (in teologie) care sunt mari lideri in cultul baptist afirma ca femeile nu pot sa fie pastorite … dar ca pot sa predice… Pas cu pas mergem inainte inspre apostazia marketata foarte bine de catre factorii americanizatori din contextul eclesial evanghelic romanesc

măseaua lui Iov

Azi m-au luat nişte dureri teribile de dinţi şi ca niciodată aveam impresia că mă dor 4 măsele deodată, este o senzaţie ciudată şi dureroasă în acelaşi timp de care nu poţi scăpa (probabil) decât cu intervenţia medicului.

Odată cu durerea de măsea am trăit o altă experienţă  şi cred că are legătură cu psihologia – periind dinţii îţi dai impresia că durerea scade aşa că m-am trezit periind vreo 5 minute măselele.

Bineînţeles că pasta mentolată a avut şi ea efectul ei mai puţin sau mai mult înşelător – sper să mă înşele măcar până mâine când după ani buni de zile voi capitula în faţa dentistului.

M-am gândit la suferinţa lui Iov, mi-e ruşine că mă compar cu el, dar mi-am adus aminte de el.

… şi Iov a luat un ciob să se scarpine, şi a şezut pe cenuşă

şi îşi descrie durerea aşa:

mă înspăimânţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii

Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează. De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.

Îmi fierb măruntaiele fără încetare [...] umblu înegrit dar nu de soare [...] pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă

(Iov 2:8, 7:14, 30:17-18, 30:27-30)

Totuşi a avut tăria să zică: nevinovat! sânt! dar nu ţin la viaţă, îmi dispreţuiesc viaţa însă nu a uitat că n-are încredere Dumnezeu nici în sfinţii Săi, nici cerurile nu sunt curate înaintea Lui, cu cât mai puţin fiinţa urâcioasă şi stricată – omul, care bea nelegiuirea ca apa! (Iov 9:21, 15:16)

Şi în mijlocul acelor chinuri groaznice să spere după Martorul care este în cer şi Apărătorul din locurile înalte dovedeşte o credinţă adevărată. (Iov 16:19)

Cred că darul minunat pe care l-a avut Iov de la Dumnezeu a fost credinţa că Dumnezeu este în control, că omul nu poate înţelege toate planurile Lui şi că Dumnezeu se implică în suferinţele omului chiar dacă în durerea sa omul neagă lucrul acesta.

… şi aşa am mai uitat de măselele mele … a lui Iov era avariată îngrozitor.

Links: ”Desiring God” dă liber comentariilor, Adam(aica) protestează, mărturisirea de la Londra, Paris Redhead – scopul tuturor lucrurilor

Citesc blogul Desiring God și de curând au dat drumul la comentarii; fratele Marius Cruceru oferă o traducere a regulilor pentru comentatori iar pentru cei care citiți engleză și vreți articolul nepoluat, click aici.

Pe Lumea Adamaică, un blog pe care îl citesc și renunț frecvent la comentarii, găsiți un articol sau chiar două care ar trebui să pună pe gând blogoreala ”duhovnicească”.  Articolul Blogoepistola, pe care îl recomand și celor mai neîndrăzneți, e o decojire rapidă de evanghelism fals, eu unul m-am simțit binișor pus la colț.

Tot în Lumea Adamaică găsiți un articol protestatar, de-a dreptul lăcrămos dar care este comestibil și pentru băieții care nu plâng niciodată – dacă cumva nu reușiți să clickuiți acolo, un sfat urgent – pocăiți-vă în colțul lui Iacov.

Unde este Dumnezeu???

Noi oamenii laolaltă ne confruntăm, în fiecare zi, cu suferința care poate lua diferite forme; uneori ea este atât de adâncă și profundă încât ajungem să punem întrebări de bază cu privire la Dumnezeu.

Care este legătura dintre Dumnezeu și aceste teribile tragedii care ne lovesc? Nu putem să trecem pe lângă ele și să-L privim pe Dumnezeu ca și cum nu ar fi având nici o implicare în aceste evenimente tragice.

Unii urmăresc să-L elimine pe Dumnezeu din orice are legătură cu boala sau moartea punând toate aceste tragedii umane pe seama lui Satan.

Creștinismul nu este o religie dualistă conform căreia Dumnezeu și Satan sunt egali și reprezintă două forțe opuse destinate a lupta veșnic una împotriva celeilalte.

Dumnezeu este suveran peste întreaga Sa creație, inclusiv peste Satan. Dumnezeu este Domn atât peste moarte, cât și peste viață. El domnește peste durere și boală cu tot atâta autoritate, ca și peste prosperitate.

Dumnezeu este implicat în tot ce are legătură cu boala sau cu moartea. Modul de izbăvire este calea care duce la cruce. Domnul nostru a fost El însuși încercat de durere și obișnuit cu suferința.

Nu, Dumnezeu nu este străin de suferința umană și mai mult chiar, Dumnezeu folosește suferința în scopul exercitării providenței Sale.

David după ce a păcătuit cu Bat-Șeba și i-a omorât soțul, primește vestea pedepsei lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut – moartea copilului care venea în urma păcatului său. Timp de șapte zile s-a luptat cu Dumnezeu – s-a rugat și a postit și nu a vrut să fie mângâiat.

Dar când și-a dat seama că copilul a murit, s-a ridicat, s-a spălat, s-a uns și s-a dus în casa Domnului să I se închine.

Abia aici îl întâlnim  pe David, omul după inima lui Dumnezeu. Aici se vede clar omul pe care îl întâlnim în Psalmi. Când Dumnezeu a răspuns nu rugăciunii lui David, el s-a îndreptat imediat spre casa Domnului, nu pentru a plânge, ci pentru a i se închina.

Aici îl vedem pe David trăind înaintea Feței lui Dumnezeu. David a pledat înaintea tronului celui Atotputernic și a pierdut. Totuși el a fost gata să se plece înaintea providenței lui Dumnezeu și să-L lase pe Dumnezeu să fie Dumnezeu.

O asemenea supunere față de Dumnezeu este greu înțeleasă de oameni. Slujitorii lui David nu au înțeles-o – ei credeau că timpul de jelire trebuia să fie după moartea copilului.

Dacă noi înțelegem providența lui Dumnezeu și Îl iubim pe Dumnezeul providenței, vom fi în stare să ne închinăm Lui adcându-I jertfa de laudă care I se cuvine, atunci când se întâmplă lucruri care aduc durere, mâhnire și necaz în viețile noastre.

Acest mod de înțelegere a providenței lui Dumnezeu este vital pentru toți cei ce se închină lui Dumnezeu. Este o închinare prin credința care își are rădăcinile în încredere.